" Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face slobozi " Evanghelia Sfântului Ioan VIII:32

duminică, 21 decembrie 2014

Traind ca zeii

Da, traim ca zeii. Titlul postarii nu este al vreunui film, roman sau piesa de teatru, ci este o realitate (in surs de a se spulbera) pe care o semnificativa parte din zona dezvoltata economic a omenirii, o traieste.
Probabil avem nevoie din cand in cand de o cura de "abstinenta de la civilizatie" pentru a intelege ca - traim ca zeii.
De vre-o patru, cinci ani am ocazia sa practic periodic astfel de cure, nu neaparat din pasiune ci fortat de imprejurari
Si acuma imi aduc aminte de primele ocazii cand lucram la casa. De fapt nu se putea numi inca casa din cauza ca, mai erau doar doua ziduri din ce a fost odata o casa. Deoarece eram mai sigur in afara casei decat in casa,dormeam intr-un hamac sub cerul liber si instelat, experienta  dealtfel foarte romantica - pana pe la vre-o 3 dimineata cand se lasa frigul. La data cand dormeam in hamac nu aveam curent cea mai mare parte din operatiuni le faceam manual, adica ceva in genul - a trage barca pe uscat. Au fost mute experiente care m-au facut sa inteleg ce inseamna sa-ti storci ultima picatura de energie - ca de exemlul caratul a 40 de metrii cubi de pietris, in panta ... de unul singur, adica cu roaba :-) . Pe langa multe, multe alte lectii am invatat ce inseamna energia si cat de importanta este.
"Pretuim orice sursa de energie fiindca o putem exploata ca sa faca treaba pentru noi. De exemplu, de fiecare data cand porniti un bec de 100 de W,este ca si cum ati avea o persoana sportiva in pivnita care pedaleaza cat poate de tare pentru a mentine acel bec aprins. Aceasta este cantitatea de energie pe care o foloseste un singur bec. Cand porniti robinetul, faceti dusuri fierbinti, sau aspirati podelele, este ca si cum locuinta dumneavoastra ar contracta serviciile a cincizeci de sclavi cu conditie fizica exceptionala, care pedaleaza in pivnita, cat de repede pot, non stop, de la simpla atingere a unui intrerupator. Atunci cand porniti masina, in functie de motor, este acelasi lucru cu un rege care inhama trei sute de cai la o trasura. Acest "numar de sclavi" daca doriti, il depaseste pe  cel care il aveau capetele incoronate in trecut. Dat fiind faptul ca nici macar regii din vechime nu puteau sa fluture un card de credit doar asa, dintr-un capriciusi sa se trezeasca de cealalta parte a lumii in mai putinde o zi, am putea sa spunem ca ne bucuram de puteri dumnezeiesti."
Daca ne intrebem cate "munca" este stocata intr-un litru de benzina - cea mai utilizata forma de energie, vom afla ca un litru benzina echivaleaza cu 32,87 BTU, iar 3,412 BTU reprezinta 1KWh. Daca luam in considerare ca munca umana sustinuta este de 74 W/ora pentru munca agricola pentru o persoana obisnuita, ea ajungand la 100 W/ora la o persoana cu o conditie fizica buna ajungem la concluzia ca 1 litru de benzina  echivaleaza undeva intre 96 si 130 de ore de munca umana.
Realizati de cata energie dispunem si care este cu adevarat valoarea ei ?
Eu cred ca nu realizam, inca ... dar vom realiza in urmatorii 10 ani de aici inainte.
Personal cred ca am avut parte de cea mai prospera perioada din istoria umanitatii. Omenirea a dispus de resurse si energie cum nu a dispus niciodata de cand este ea. Desi nu vreau sa comentez cu am risipit aceste "cadouri" trebuie sa recunoatem ca acestea ne-au facut mai informati si mai inteligenti, dar ma intreb retoric - si mai intelepti ?
Una dintre maximele pe care le indragesc mult - Mens sana in corpore sano.
Din perspectiva acestui dicton, la ora actuala omenirea/societatea sta rau la ambele capitole. Suntem asemnea unui batran garbovit si impovarat de greutatea suncilor, semn al indelungatilor ani de imbuibare. Cu o inima slabita care sa zbate din rasputeri sa-i pompeze putinul sange slinos care i-a mai ramas.
Daca sangele ar fi energia, inima ar fi economia iar batranul socitatea consumerista in care traim,  atunci (desi macabra)  aceasta este cea mai plastica imagine pe care o pot gasi pentru acest trist context.
In economia asta intortocheata a vietii dispunem de 2 (respectiv 3) elemente pe care le avem in comun, dar care fac diferenta - TIMPUL cu o derivata a lui ... banii si Energia care se poate citi si Sanatate. Regula jocului e ca nu le poti avea pe toate odata ...
Urmeaza perioada sarbatorilor, climaxul sindrofiei consumeriste de fiecare an - ce va doresc eu este sa aveti TIMP. Timp de cei dragi, timp de gandit, timp de respirat in tihna.
Si un ultim gand -"Lipsa timpului e unul dintre motivele pentru care consumam prea mult, in incercarea de a compensa pierderea acestei bogatii primordiale. Timpul inseamna viata. A fi cu adevarat bogat inseamna a fi stapan pe timpul tau". Charles Eisenstein, Economia sacra.
P.S. Cine a avut rabdare sa citeasca pana la sfarsit si mai are si aceasta bogatie primordiala, TIMP :-)  primeste cadou - de citit o carte Curs pentru dezastre, Despre viitorul nesustenabil al economiei, energiei si mediului nostru


luni, 17 noiembrie 2014

Despre cum mi-am petrecut ziua votului.

Ma trezesc in jurul orei 5. Afara ploua marunt.
Imi iau la mine o pelerina de ploaie (Poncho), doua carti, un aparat de filmat si o tableta (pentru documentare) ... ma mai inarmez si cu ce va rabdare (care pe parcursu zilei voi constata ca va trebui sa fie multa)
Pornesc la drum singur cu gandurile mele. As fi vrut sa-l iau si pe Sebi, dar e totusi prea mult pentru el. Ar fi avut de invatat cate-va lucruri si lecti importante, dar cred ca la anisorii lui (5), sunt niste chestiuni cam abstracte.
La 7:54, exact cat scrie pe planul de calatorie; ajung in Stuttgart. Stie Klaus ce stie - cu ceasurile lui :-)
Ies din gara, in timp ce vanez cu privirea romani. In mod normal nu caut compania romanilor intr-un mod special, dar astazi e altfel ... si mi-as dori sa raman ca astazi.
Astazi sunt fratii mei ... ca sangele apa nu se face (cuvinte pe care le-am auzit de mai multe ori la coada de la vot).
Nu e greu sa dai de ei. Ma iau dupa un tatic cu o fetita, intru in vorba cu el - a venit si el tot de la aproape 150 de kilometrii. E sceptic - nu voteaza pentru el, nici pentru fetita lui ci pentru cei care au mai ramas in tara. Ultimele alegeri l-au prins in Italia, astea in Germania ... ma intreb eu urmatoarele unde o sa-l prinda.? (Asta pentru cei care cred ca statutul de roman migrant in diaspora - e chiar placut).
Ii urez succes si un Doamne' ajuta cu speranta in mai bine ... desi sincer ...
La ora 8 - coada se intinde pe mai bine de doua minute de mers.
Dupa ce fac ritualul filmarii cozii ma asez si eu.



Inaintam cu 50 de metrii pe ora. Pe la 10:30 oamenii incep sa deschida, isi impart din rezervele strategice de rontaitoare.
Atmosfera incepe sa devina fierbinte. Oamenii spun ca pentru Ponta se voteaza maine , astazi se voteaza pentru Iohannis :-)
Langa noi unii mai in varsta le povestesc celor tineri cum si-au petrcut ei revolutia in 89'. Pare-se ca si acuma e o mini revolutie - oamenii scandeaza: Jos Ponta, Ceause n-a murit este Ponta travestit, Klaus, Klaus scapa-ne de Michimaus.



Intre 12 si 13 dam coltu, se creeaza un blocaj, facem baie in multime - oamenii devin tot mai iritati. E o atmosfera combinatie intre spiritul de la stadion si de revolutie.


Ca sa nu pierd timpul degeaba plec sa imi mai caut din prieteni - Ii gasesc pe unii dintre ei, un cuplu care peste vre-o 4 luni o sa aiba un copilas, asteptand la coada destinata celor cu copii si alte nevoi speciale. Cand le vine randul, cei care se ocupau de organizare ii cer gravidei sa isi ridice bluza ca sa-i vada burta - desi dupa parerea mea dovezile erau destul de evidente. Femeia nu a acceptat cerinta nesimtita a organizatorior fapt pentru care atat ea cat si sotul ei nu au fost lasati sa intre sa voteze.
Se canta imnul national. Se scandeaza se injura...

Ciudata combinatie intre fervoare nationala si apucaturi de ultima speta. Interesant de observat atmosfera de turma ... perioadic incep fluieraturile, problema ca nu tot timpul se stie de ce anume se fluiera.

Vine tot mai multa politie, am numarat 5 dubite ... se inainteaza tot mai greu, nu exagerez daca spun ca am inaintat cu cel mult un metru pe ora. Se creeaza cordoane de politie si li se imparte ostentativ al doilea rand de bastoane. Oamenii isi descarca toata frustrarea asupreaunui biet organizator, un baiat blondin din Timisoara ... saracu n-are nici o vina. Desi caut sa-i inteleg e oameni nu pot sa fiu de acord cu manifestarile lor. Imi este jena de bietul baiat ... dar si de jandarmii nemti.
Ceva mai multa decenta nu ne-ar strica.
Oamenii se imping, unele femei se sufoca altora li se face rau.
Dar mai e un pic, strang din dinti, de filmat nu mai pot filma, sunt imobilizat de multime.
In jurul orei 6 reusesc sa intru, inca o mini coada inauntru.
Dupa aproape 11 ore de asteptat la coada AM VOTAT.
Am Invins, felicitari diasporei ... cu speranta ca in viitor o vom face intr-un mod mai civilizat.


duminică, 6 iulie 2014

Copii Ghertrudei


Continuare la Povestea Ghertrudei ...
Inceputul asezarii nu a fost deloc usor. Au trebuit sa taie si sa defriseze copacii si tufele, ca sa transforme valea nu doar intr-un loc frumos ci si prietenos.
Dupa ce au curatat locul, primul lucru pe care l-au facut a fost sa traseze conturul temeliei bisericii, care urma sa fie asezata in centrul satului, pe cea mai ridicata portiune de teren.
Apoi au inceput sa-si injghebe niste adaposturi pentru ei si animalele lor.
Prima iarna a fost cea mai grea. Erau saraci, iar cel mai pretioase lucruri - era ca se aveau unii pe altii si pe Dumnezeu, iar acestea le erau suficient... si erau fericiti.
Asa se face ca in timpul lungilor seri de iarna, tot satul (care la data aceea era alcatuit doar din cate-va familii) se intalneau rand pe rand unii la altii, in jurul vetrei, depanand istorii, amintiri, povesti si facand planuri pentru urmatorul an - ce casa mai aveau de construit ce sura mai aveau de ridicat.
Incet, incet s-au cladit toate casele, iar Gherdealul a inceput sa arate ca toate celelalte sate sasesti ... ba chiar mai mandru. Ce nu a terminat Ghertruda au continuat  mai departe sa faca copii ei. Au ridicat si biserica. Munceau cu totii, inclusiv copii. Legenda spune ca tiglele de pe acoperisul bisericii au fost carate de femei, care-si impleteau parul asemenea unui cos, pentru a le transporta pana in varf, in siguranta.
Satul a prosperat astfel incat pe la 1520 a fost destul de puternic sa ridice si ziduri de aparare. Acum biserica inconjurata de ziduri si patru turnuri de aparare se inalta parca mai mandra spre cer, fiind un axis mundi care conecta toata suflarea satului la divinitate.
Proaspata biserica fortareata pe langa functia spirituala, oferea acum si protectie fizica impotriva navalitorilor. Asa se face ca atunci cand intonau in biserica imnul compus de Luther - Ein feste burg ist unser Gott (Cetat tare-i Dumnezeu), acuma parca avea alta rezonanta.
Biserica era sufletul comunitatii, cea in jurul cereia isi desfasurau existenta si care le marca   evenimentele importante ale zilei dar si ale vietii. Ea era cea din turnul careia se trimitea primul semnal in caz de pericol. Dar ea era si sursa de hrana. Aici probabil va trebui sa dau unele explicatii (din cate stiu in aproape toate comunitatile sasesti din Transilvania, sasii tineau o parte din provizii, in special slanina, intr-unul dintre turnurile de aparare sau chiar al bisericii, deoarece in caz de atac nu mai aveau timp sa isi ia provizii, iar ele erau deja la loc sigur. Traditia a ramas pana de curand). Biserica era cel mai sigur loc in caz de vremuri tulburi.
Aceste vremuri tulburi nu s-au lasat mult asteptate si nu au ocolit nici pe "copii" Ghertrudei.
Pe la 1590 o ceata de turci ataca comunitatea, care reuseste totusi sa se retraga in spatele zidurilor protectoare. In timpul asediului un destoinic arcas gherdelian reuseste sa il rapuna pe comandantul cetei de ieniceri. In ciuda acestui fapt osmanlaii reusesc sa escaladeze zidurile. Ca printr-o minune gherdelienii reusesc sa-si negocieze rascumpararea, in schimbul unei cantitati de aur, pe care insa nu o aveau. Trimit mesageri in satele vecine. Ajutorul vine chiar de la cel mai apropiat sat, Bruiu, care se ofera sa le dea cantitatea necesara de aur in schimbul cedarii terenurilor agricole si a pasunii (dinspre Bruiu) pentru un numar de ani.
Terenul nu este restituit dupa data stabilita, asa ca incepe un conflict care avea sa se continue cu un proces, procesul de 100 de ani, cel mai lung din istoria Transilvaniei, proces care avea sa ajunga pana la Viena.
Vremurile tulburi nu s-au oprit aici ci au continuat sa vina, fie printr-un incendiu devastator, fie prin deportari in Siberia sau colectivizare. In tot acest timp, gherdelenii au ramas cum au invatat de la mama lor, UNITI.
Asa se face ca atunci cand au putut sa emigreze spre alte zari, au emigrat cu totii, nemairamanand in sat aproape niciunul.
In urma lor au ramas doar casele (a se citi ruinele), cei care au plecat in cimitiri si turnul bisericii care inca vegheaza, ce-i drept putin aplecat de greutatea anilor.
Vegheaza, in raiul ... aproape gol, de la Gherdeal.

sa speram ca Va urma
si happyend-ul

duminică, 15 iunie 2014

Despre bicicleta si multe altele


Postarea de fata este in primul rand pentru Sebi. De asemenea ea se adreseaza carcotasilor, prietenilor, familiei, si nu in ultimul rand tie care nu te incadrezi in nici una dintre categorii :-)
1. Pentru Sebi, deoarece constiue o anexa (ilustrata) a unui jurnal pe care i-l tin de cand s-a nascut. Jurnal in care ii descriu evolutia, il ajut sa ma inteleaga de ce in anumite situatii am procedat cum am procedat, ii dau sfaturi si invataminte - cam cum facea Neagoe Basarb cu fiul lui Teodosie si nu in ultimul rand ii astern amintiri frumoase care alaturi de educatia
pe care ma straduiesc sa i-o transmit constitue (cred eu) cea mai mare comoara pe care i-o pot darui.
2. De obicei carcotasilor nu le dau explicatii, acestea le pastrez pentru Sebi, dar de data aceasta voi face o exceptie si voi bate saua (fie ea si de bicicleta:-) ... sa priceapa calul
3. Iar prietenii si familia cred ca se bucura de astfel de experiente ... la doar patru ani

 in urma cu doi ani
Inainte de a incepe sa-ti povestesc cum a fost in cea mai lunga dar si cea mai frumoasa tura facuta pana acuma cu bicicleta, mai Sebica, as vrea sa-ti povestesc din istoricul experientelor mele cu bicicleta. Inca imi este vie in minte imaginea primei biciclete - un pegas rosu cumparat de bunicul. Ce e nostim este ca la fel ca si tine imi consideram bicicleta calul meu inaripat care ma purta ca vantul si ca gandul prin colbul sau mai des noroaile de pe marginea Oltului. Zic mai des noroaiele, deoarece atunci era momentul preferat de mine si prietenii mei din copilarie Soni si Sebi (spre exasperarea mamicilor noastre) sa facem cum ziceam noi, moto cros. Spre deosebire de tine care ai invatat inca de la trei ani si fara prea multe cazaturi ( daca stau bine sa ma gandesc pana acuma ai luat numai vre-o 3-4 cazaturi mai serioase) eu am invatat sa ma dau pe bicicleta mult mai tarziu si cu multe cazaturi.
Nu ma consider un impatimit al mersului cu bicicleta, inca consider ca mersul pe jos este cea mai buna optiune, dar daca vorbim de randament si calatorii pe distante lungi, bicicleta ramane cea mai economica si sanatoasa optiune.
Pentru majoritatea barbatilor odata ce au asezat fundul pe scaunul comod al masinii, greu mai schimba acest scaun cu seaua bicicletei. Ei la mine n-a fost sa fie asa:-)  ... abia dupa ce am avut masina am incept sa bag kilometrii la pedala. Cei mai multi i-am facut 150 intr-o zi. Nu merg cu bicicleta pentru a aduna kilometrii sau locatii in palmares ci pentru simplul fapt ca ma duce oriunde, pe gratis si cu 0 emisii. Ea a fost cea care m-a dus pana spre crestele Fagarasului ( iar cand nu mai puteam sa urc cu ea o camuflam cu frunzisul padurii) ca sa culeg fructe de padure pe care apoi le deshidratam. Tot ea a fost cea care m-a dus pe drumuri de tara cate 30 de km cand nu aveam bani, iar alta optiunen nu aveam decat mersul pe jos, care era mult mai periculos din cauza dulailor de la stane. Dar ea va ramane cea care ne va duce in locuri frumoase , chiar daca va fi sa avem multi bani. Asa ca am putea stabili o regula intre noi doi, ca intre barbati - in locuri frumoase, cel mai frumos lucru este sa mergi cu bicicleta, tocmai pentru a pastra nealterata frumusetea acelor locuri.
Acuma sa nu ma intelegi gresit, nu voi face din mersul cu bicicltea o noua religie. Voi continua sa folosesc masina, dar ori de cate ori voi avea posibilitatea sa merg cu bicicleta, voi opta pentru aceasta.
O mica paranteza ca sa intru putin mai profund in problema si sa ma intelegi. Am incercat de mic sa-mi formez un set de valorila care sa ma raportez. Printere acestea a fost si aceea de a nu fi duplicitar. Ca sa traduc in contextul de fata - nu pot sa tin in mana o pancarta NO FRAKING, sa fiu impotriva exploatarii/consumarii dezmatate a ultimelor picaturi de combustibili in timp ce eu ii bag gaz si ii dau "talpa" masinii intr-o fericire nebuna, asteptand ca factura sa o plateasca generatiile viitoare, daca vor mai fi. Asa ca prefer sa dau/dam pedala bicicletei, asa incetisor, cu 10-15 km pe ora si sa "savuram" frumusetile naturii, cu speranta ca vor avea parte de ele si generatiile viitoare, daca vor mai fi :-)
As numi asta o forma publica de manifestare a bunului simt si a respectului, fata de genaratiile viitoare, adica fata de tine Sebica. Inchis paranteza.
Legat de istoricul nostru comun cu bicicleta. Nu stiu daca aveai doi ani cand am inceput sa dam ture cu bicicleta pe langa padurile din jurul Bucurestiului.

Atunci erai un ciclist pasiv, cocotat in spatele meu intr-un marsupiu. Turele acelea erau adevarate aventuri, nu doar datorita pericolelor din trafic ci mai ales a pericolelor patrupede. Si acuma imi aduc aminte (si incepe sa-mi creasca tensiunea), cand odata plimbandu-ne pe un drum de tara ne-a incoltit o haita de maidanezi, carora se pare ca le fe facea cu ochiu piciorusele tale fragede care atarnau din marsupiu. Stiu ca am salvat situatia cu o perdea de gaze cu piper pe care am last-o in urma. Din fericire in acea ocazie am avut spreiul cu piper la mine.

Spre deosebire de atunci in contextul de fata o plimbare cu bicicleta, fie ea si de 60 de km e mult mai lipsita de pericole: soferii sunt foarte atenti, exista piste speciale pt biciclisti, care sunt mai bune (fara gropi) decat autostrazile romanesti. Cand ma refer mai bune, ma refer ca sunt si mai bine semnalizate, astfel incat e destul de greu sa te ratacesti in mod normal. Trbuie sa recunosc totusi ca ne-am ratacit, din cauza unui drum in lucru si a unei ocoliri nesemnalizate. Dar important este ca am ajuns la destinatie, chiar daca cu intarziere :-)

Weekend-ul acesta a fost o intalnire a unei partia diasporei din Germania, asa ca in spiritul celor amintite mai sus si a utilului impletit cu placutul, am plecat cu Sebi al meu intr-o calatorie, care s-a vrut a fi in mare parte pe malul Rinului. Datorita unei portiuni cu lucrari am luat-o si prin niste sate cu case nemtesti cu barne si chirpici si cu muscate la geam, cum erau odata si in satele noastre sasesti. Am trecut prin campuri cu secara la capatul carora macii stau de veghe :-) Pe maul Rinului ne-am luat la intrece cu slepurile ... si am povestit, iar mai important Sebica a adunat material de intrebari pentru urmatoarele doua saptamani: tata ce e cu puful asta prin padure? Tata de ce se rup copacii? Tata de ce se fac baraje? Consider ca a fost o plimbare foarte educativa :-)

A , si am mai facut inca ceva am recapitulat numerele - bicicleta lui Sebi are 7 viteze. Am stabilit ca eu sunt capitan ... de bicicleta. Asa ca mie imi revenea sarcina de a da comenzile in functie de forma de relief - daca era vale dadeam comanda baga 1, iar daca trebuia sa urcam dadeam comanda sa bage 7, doar ca aici era putin mai complicat. Uneori Sebi il confunda pe 6 cu 7 si ca sa facem distinctie am stabilit un consens - cand nu intelege ca trebuie sa bage viteza 7 ii ziceam baga coasa, in mintea lui de copil de patru ani cea mai apropiata imagine de cifra sapte este coasa :-)
incerc sa redau un scurt dialog dintre mine si Sebi , din ultimii 15 km , cei mai grei -
- Sebi vine un deal, da pedala ... da pedala, baga coasa
- bine tata
- poti sa dai din nou pe patru
- tata mai e mult pana ajungem
- daca dam  din pedale nu mai e mult, ce-am inceput trebuie sa terminam asa cum zici tu ( asta e citatul preferat a lui Sebi mai ales cand e vorba de mancat ciocolata)
A fost o plimbare faina in care am vazut locuri noi si frumoase si ne-am intalnit cu oameni deosebiti, dar mai mult decat toate am devenit prieteni mai buni, cel mai inalt ideal la care pote spera un parinte in raport cu copilul lui.
Rubrica dedicata carcotasilor - mai n-ai minte, esti nebun, sa pui cpilul la patru ani sa mearga 60 de km cu bicicleta? Acuma o intrebare carcotasilor, ce e mai bine sa-ti pui copil in fata televizorului 5-6 ore sau sa sa mergi cu bicicleta aceeasi perioada de timp. Timpul va raspunde la intrebarea care este nebun :-) Tin sa mentionez ca zilnic mergem cu bicicleta, acesta fiind pe sezonul cald mijlocul principal de locomotie.
Imi aduc aminte ca pe timpul copilariei mele mai erau alte "sporturi" care se practicau din frageda copilarie - lectiile de pian sau de vioara. Ce e interesant ca nimeni nu ponegrea oricat de lungi ar fi fost sau oricat de mult efort s-ar fi depus pentru ele. Nu contest ca acestea nu ar fi bune ... dar cred ca bicicleta s-ar putea sa-l invete cate-va lectii care-i vor folosii cel putin la fel de mult in viata: perseverenta, vointa, exactitatea, in cazul nostru de pedalat in tandem spiritul de echipa, exersarea unei limbi straine si multe altele.
In incheiere, Sebi as dori sa-ti multumesc pentru aceasta experienta frumoasa, sa stii ca ai fost un erou, eroul meu.
Bravo Sebi !


Pauza de dezmortire

P.S. Surprinzator Sebi nu a facut febra musculara si zice ca astazi mai vrea la o tura

luni, 9 iunie 2014

Povestea Ghertrudei


Era primavara. Un vant caldut adia incetisor, facand sa se legene usurel cele cate-va smocuri de iarba care incepeau sa rasara pe langa cararea proaspat batatorita.
Micul convoi inainta, serpuind de-a lungul vaii in ritmul molcom al boilor, care trageau la carute.
la un moment dat persoana care se afla in fruntea convoiului facu un semn iar acesta se opri. Peisajul era mirific. Rotindu-ti privirea vedeai dealuri de jur imprejur, incununate de stejari falnici care vegheau valea asemenea unor ostiri pe metereze.
Ceva mai departe, spre miazazi se ridica inca un zid mai maret, de un alb scanteietor care contrasta cu verdele crud al vaii.
Doar in vale, facand parca nota discordanta cu seriozitatea si impozanta figurilor emblematice amintite anterior, alerga zglobiu, un paraias, inviorand peisajul.
 Toate acestea si multe altele au facut-o pe Ghertruda (conducatorul convoiului) si cei care o insoteau,  sa creada ca acesta era un taram mai inainte pregatit pentru ei.
Dar sa va povestesc despre Ghertruda si oamenii ei:
Ghertruda era o vajnica femeie din satul Carta (Kierz/Kerz). Carta era un sat linistit de pe
malul Oltului. Din nefericire toata linistea a disparut odata cu venirea calugarilor cisternicieni. Acestia, ca sa-si asigure sustinerea din partea liderilor obstii, le oferira celor mai cu vaza oameni din sat anumite beneficii si avantaje materiale. Acesta a fost primul gest care a bagat zazanie si a alungat armonia locului.
Pe langa faptul ca trebuiau sa faca zile de robota pentru ridicarea manastirii, mai trebuiau sa dea si o parte din terenurile proprii pentru folosul manastirii.
De munca nu se plangeau, erau cu totii oameni harnici si invatati cu ea ... dar in ce priveste
oferirea terenului catre manastire, o parte din ei (in special cei mai putin avuti) nu puteau trece peste asta.
Tensiunea crestea de la o zi la alta, iar din cauza faptului ca cisternicienii aveau insasi sustinerea regelui se vazura nevoiti sa repete ce au facut inaintasii lor nu cu mult timp inainte, cand au plecat in tinututrile sitaute intre Rin si Mosel.
Ghertruda aceasta femeie inteleapta si curajoasa a fost liderul care i-a strans in jurul ei pe acesti napastuiti ai soartei, dar care a oferit si solutia ... aceasta vale frumoasa pe care acuma o contemplau fermecati si care va aparea pentru prima data mentinata istoric in 1332 sub numele de Valle Ghertrude, in cinstea vajnicei eroine.
Va urma 

luni, 2 iunie 2014

Ben Carson

"Nevoia cea mai mare pe care o are lumea acum, este aceea de barbati - barbati care sa nu se lase cumparati sau vanduti, barbati care sa fie cinstiti si credinciosi in adancul sufeltului lor, barbati care sa nu se teama sa spuna lucrurilor pe nume, barbati a caror constiinta este la fel de bine orientata catre datorie, precum este acul busolei catre pol, barbati care vor lua pozitie neclintita pentru adevar chiar daca s-ar prabusi cerurile."




Ben Carson (numele intreg - Benjamin Solomon Carson) este un neurochirurg american de culoare foarte popular in SUA, dar mai putin cunoscut publicului romanesc.
Parintii sai au divortat inca de cand era foarte mic, iar mama sa a fost nevoita sa munceasca din greu pentru a-l creste pe el si pe fratele lui. Unul dintre secretele sucesului lui Ben a fost insasi mama lui care desi avea doar trei clase era o femeie foarte ambitioasa
si inteligenta. Pentru a nu trai din ajutor social (deoarece ea credea ca cine traieste din ajutor social nu isi va putea depasi niciodata conditia, ramanand in aceea situatie pentru tot restu vietii) avea cate 2-3 joburi, fapt pentru care trebuia sa plece inca de la 5 dimineata intorcandu-se acasa, uneori dupa miezul noptii. Ideea revolutionara care i-a venit mamei a fost aceea de a nu le mai permite baietilor ei sa se uite la televizor, decat cu un program foarte strict. In schimb trebuiau sa citeasca  2 carti pe saptamana carora sa le faca un rezumat, pe care mama il citea si il sublinea :-) desi baietii nu stiau ca mama nu prea putea citi :-) . Aceasta si multe altele au facut incet, incet ca perceptia de sine si perspectiva despre viata sa i se schimbe. Rezulatel muncii sarguincioase au dat roade in sensul ca ,
Ben a castigat o bursa la Yale Univeritym fapt care i-a deschis drumul spre o cariera de doctor.
Nu as vrea sa umplu pagina cu date biografice - o buna parte din cartile lui Ben Carson fiind traduse si in limba romana- Maini inzestrate, Gandeste cutezator, Imagine de ansamblu si Asuma-ti riscul.
Personal Ben Carson m-a influentat destul de mult in modul in acre privesc lucrurie astazi, a fost si continua sa fie un model penru mine. Eram copil cand am "devorat" cartile scrise de el. Cate-va idei pe care le-am desprins din cartile lui si care cred ca merita mentionate:
Primul lucru pe cate ar trebui sa si-l formeze cineva este o viziune sanatoasa despre lume si viata. Sa-ti pui tinte inalte la care sa muncesti din greu pentru a le putea realiza- cu alte cuvinte tu esti la carma vietii tale iar propriile alegeri si decizii sunt cele care iti influenteaza in cea mai mare parte viata. Cauta sa rezolvi problemele umbland la cauza nu la efecte.
Recent Ben Carson s-a retras din functia de neurochirurg, il apreciez pentru un fapt pe care extrem de putini oameni reusesc sa il faca - sa zica destul si sa se retraga in glorie.
Ben Carson ramane pentru mine un tip cu foarte mult bun simt, inteligenta si echilibru care poate deschide o pagina noua de istorie.
In continuare un documentar despre viata lui Ben:

duminică, 13 aprilie 2014

Parabola - chintesenta a economiei moderne

O carte exceptionala de Charles Eisenstein - Economia sacra. Banii, darul si societatea in epoca tranzitiei. Poate fi citita/descarcata aici - Economia sacra

Si o mostra din text, probabil una dintre cele mai bune prabole ale economiei actuale:
Odată ca niciodată, într-un sătuc din Tărâmul Uitat, oamenii făceau troc cu de toate. În fiecare zi de târg, oamenii umblau cu găini, ouă, șuncă și pâine și negociau îndelung între ei pentru a face rost de tot ce aveau nevoie. În perioadele cheie ale anului, cum ar fi de exemplu strânsul recoltei sau atunci când cineva avea de reparat hambarul după o furtună, oamenii apelau unii la alții pentru ajutor, după tradiția locului. Ei știau că de îndată ce fiecare dintre ei ar avea nevoie de ajutor, ceilalți îl vor sprijini.
Într-o zi de târg s-a ivit un străin cu pantofi negri și lucioși și pălărie albă, elegantă, urmărind cu un zâmbet sarcastic târguiala. Atunci când a observat un țăran cum căuta să adune în coteț 6 găini pe care voia să le chimbe pe o bucată de șuncă, a izbucnit în râs.
- Bieţii oameni, spuse el, cât sunt de atât de primitivi!
Soţia fermierului la auzit pe străin şi l-a întrebat:
- Crezi că poţi face o treabă mai bună cu găinile?
- Cu găinile nu, a răspuns străinul, dar există o modalitate mult mai bună de a scăpa de toată această zarvă.
- Da, cum așa?
- Vezi copacul acela din zare?, a întrebat-o pe femeie. Ei bine, voi aștepta acolo până ce unul dintre voi îmi va aduce o piele mare de vacă. Apoi fiecare familie trebuie să treacă pe la mine. Vă voi explica cum se poate face acest lucru mai bine.
Şi aşa se şi întâmplă. Străinul a luat o bucată de piele de vacă, a tăiat din ea cercuri perfecte şi a pus un sigiliu complicat şi fin pe fiecare bucată. Apoi a dat fiecărei familii câte zece bucăţi şi le-a explicat că fiecare bucată reprezintă valoarea unei găini.
- Acum puteţi să schimbaţi şi să negociaţi cu aceste rotunduri de piele, în loc s-o faceţi cu găinile care sunt greu de mânuit.
Treaba asta avea sens. Toată lumea a fost impresionată de omul cu pantofi strălucitori şi pălărie model.
- Şi, apropo, adăugă acesta, după ce fiecare familie primise zece rotunduri, peste un an voi veni şi voi sta sub acelaşi copac. Vreau ca fiecare dintre voi să-mi aducă înapoi unsprezece rotunduri. Cea de-a unsprezecea bucată va fi semnul aprecierii voastre faţă de mine, pentru îmbunătăţirea tehnologică care a fost posibilă în viaţa voastră, datorită mie.
- Dar de unde o să facem rost de cea de-a unsprezecea bucată?, întrebă fermierul cu cele unsprezece găini.
- Veţi vedea, spuse bărbatul cu un zâmbet calm.“
Mai departe ne explică Charles Eisenstein, ”presupunând că populaţia şi producţia anuală vor rămâne neschimbate pe perioada întregului an, ce credeţi că se va întâmpla? Aveţi în vedere faptul că cel de-al unsprezecelea
rotund nu a fost creat. Astfel, ca şi concluzie, una dintre cele unsprezece familii va trebui să piardă toate cele zece rotunduri, chiar dacă toată lumea îşi va conduce afacerile bine, pentru ca să fie posibil ca restul familiilor să aibă încă un rotund de piele de vacă în plus. Astfel, atunci când o furtună a lovit recolta uneia dintre familii, ceilalţi nu au mai fost aşa de săritori să ajute familia la nevoie, înainte ca dezastrul să lovească. Deşi era mai convenabil să negocieze cu bani în loc de găini, în zilele de târg, acest nou joc a avut ca efecte secundare neplăcute faptul că descuraja cooperarea spontană, care fusese tradiţională în sat. În schimb, noii bani au generat o competiţie acerbă între participanţi.
Această parabolă arată cum competiţia, insecuritatea şi lăcomia sunt aduse în
economie prin camătă sau dobândă. Acestea nu pot fi eliminate atâta timp cât necesităţile vieţii pot fi procurate numai prin intermediul banilor şi al dobânzii aferente.
Sunt trei finaluri posibile la povestirea lui Lietaer: neplata datoriei, creşterea sumei de bani de pe piaţă sau redistribuirea veniturilor. Fie câte una dintre cele unsprezece familii poate ajunge la faliment, lăsând gospodăria pe mâna străinului cu pălărie (bancherului), fie acesta poate să-i procure o altă piele de vacă şi să creeze mai mulţi bani, fie sătenii pot să refuze să plătească datoria. Aceleaşi opţiuni oferă orice economie bazată pe camătă.
Sătenii s-au adunat în jurul străinului și i-au spus:
- Domnule, sunteți amabil să ne mai dați niște rotunduri pentru ca nimeni să nu ajungă în faliment?
- Voi face asta dar numai pentru aceia dintre voi care îmi pot garanta că vor plăti înapoi. Fiecare rotund valorează o găină, așa că voi împrumuta doar acelora dintre voi care au mai multe găini decât îmi datorează. Astfel, dacă nu vor returna rotundurile, voi confisca găinile la schimb. A, și pentru că sunt un om bun, voi da rotunduri și celor care nu au așa multe găini dar mă pot convinge că pot crește mai multe în viitor. Așa că aratați-mi planul de afaceri. Pot împrumuta 10% dacă demonstrați că puteți crește numărul de găini cu 20% pe an, mă plătiți înapoi și deveniți și voi mai bogați.
- Asta sună bine, dar din moment ce creaţi noi rotunduri cu 10% dobândă, noi tot nu vom fi în stare să înapoiem întreaga sumă la final.
- Asta nu va fi o problemă, spuse bărbatul. Veţi vedea la momentul oportun. Voi crea încă şi mai multe rotunduri şi atunci când nici acestea nu vor fi suficiente, voi crea altele. Voi fi întotdeauna disponibil să creez noi rotunduri. Desigur, voi va trebui să produceţi mai multe găini, dar atâta timp cât creşteţi producţia de găini, nu va fi nici o problemă.
Un copil a venit şi l-a întrebat:
- Scuzaţi-mă, domnule, familia mea este bolnavă şi nu avem suficiente rotunduri pentru a cumpăra hrană. Puteţi să-mi
mai daţi şi mie niște rotunduri?
- Îmi pare rău, spuse bărbatul, dar nu pot face asta. Vezi, eu pot să creez aceste rotunduri numai pentru cei care îmi vor plăti înapoi. Dacă familia ta are câteva găini cu care să poată garanta, sau dacă îmi poţi dovedi că vei munci mai mult pentru a creşte mai multe găini, atunci îţi voi da alte rotunduri.
Cu câteva excepții nefericite, sistemul a mers bine o vreme. Sătenii au crescut producția destul de rapid pentru a putea obține rotundurile suplimentare necesare pentru a plăti omului cu pălărie. În schimb alții, din cauza ghinionului sau poate a nepriceperii au falimentat iar vecinii le-au preluat fermele și i-au angajat să lucreze pentru ei. În mare, producția de găini a crescut în fiecare an cu minim 10%, la fel și cantitatea de rotunduri oferită de omul cu pălărie. Din când în când mai apărea câte o problemă. De exemplu a devenit evident faptul că nimeni nu avea nevoie de toate aceste găini. ”Ne-am săturat de ouă”, se plângeau copiii, ”nu mai avem unde pune penele” se plângeau nevestele. Pentru a asigura creșterea producției, sătenii au inventat tot felul de aparate. A devenit o modă să schimbi în fiecare lună salteaua de pene și case mai mari în care să stea găinile. SS-au creat dispute cu satele vecine care au fost rezolvate cu bătăi cu ouă.
- Trebuie să creștem cererea de noi găini! țipa primarul.
Într-o zi o săteancă mai în vârstă a venit la primar să se plângă. Își amintea că în trecut terenul din jurul satului era verde și fertil, acum era maroniu și murdar. Întreaga vegetație fusese înlăturată pentru a planta cereale pentru găini. Iazurile și izvoarele, altă dată pline de pește erau acum cloace pline de găinaț urât mirositor. Și atunci bătrâna a spus:
- E timpul ca toate acestea să înceteze! Dacă mai mărim producţia de găini, ne vom îneca în găinaţ!
- Nu-ţi face griji, a răsspuns primarul, lângă noi este un sat plin cu teren fertil. Sătenii noştri intenţionează să mute producţia de găini la ei. Iar dacă nu sunt de acord… ei bine, noi suntem mai mulţi. Oricum, nu se poate să vorbeşti serios cu stoparea creşterii. De ce şi cum îşi vor plăti consătenii tăi datoria? Cum voi fi eu capabil să produc alte rotunduri? Aş putea chiar să falimentez.
Și în felul acesta, toate satele, unul câte unul, s-au transformat în haznale urât mirositoare, cu legiuni de găini de care nu era nevoie, iar satele se băteau între ele pentru câteva petice verzi rămase. În ciuda tuturor eforturilor de a asigura dezvoltarea, ritmul de creștere a încetinit iar datoria creștea, direct proporțional cu venitul, până când mulți au ajuns să cheltuiască toate rotundurile doar pentru a-l plăti pe omul cu pălărie. Alții au falimentat și lucrau pe un venit de subzistență la angajatori care, la rândul lor, abia puteau să își plătească și ei datoriile. Erau tot mai puțini care își permiteau să cumpere produsele de la găini și astfel devenea tot mai greu să poată fi menținute cererea și creșterea economică. În timp ce era o supra producție de găini într-un mediu înconjurător devastat, tot mai mulți oameni aveau tot mai puțin pentru a supraviețui, săraci lipiți în mijlocul belșugului.
Eisenstein încheie: ”această poveste ilustrează limpede ceea ce se întâmplă cu adevărata economie. Din cauza cametei/dobânzii, în orice moment, suma de bani datorată este mai mare decât suma de bani existentă. Pentru a crea noi bani, necesari pentru ca întregul sistem să funcţioneze, trebuie să creştem mai multe găini – cu alte cuvinte, să creăm „produse şi servicii“. Principala modalitate de a face acest lucru este de a vinde ceva ce înainte era gratuit. De a transforma pădurile în cherestea, muzica în produse muzicale, ideile în proprietate intelectuală, ajutorul reciproc în servicii plătite”.

duminică, 23 februarie 2014

Jurnal de gradina



Solul este asa de important incat numele primului om - Adam, provine din termenul evreiesc "adamah" care inseamna pamant iar numele sotiei, Eva provine din termenul "hava" care semnifica viata.
Este foarte interesant ca termenul pentru om - "homo" este derivat din "humus" latinescul pentru sol viu.
Din nefericire astazi - pamantul si toate activitatile ce sunt legate de el sunt privite cu dispret.
Dar omul ca si pomul - de mic se formeaza. Asa ca voinicul meu sper sa fi inceput deja sa prinda drag de tarana :-)


Dupa ce am vizionat documentarul Back to Eden m-am hotarat sa aplic pricipiile de acolo si in gradina la mine. Ca tot imi place lemnul - acum nu mai concep gradina fara pomi, arbusti si alte tufisuri :-)
Asa ca m-am pus pe tocat, si am prins drag incat acum toc tot ce prind :-) ca sa reincorporez in sol.
De ce ? Motivul este simplu - nu pot sa primesti de la sol in permanenta daca nu ai dai si ceva in schimb. Pamantul te invata sa fi generos. Dindu-i ce i se cuvine el iti va da inapoi mult mai mult.
Agricultura moderna da si ea - chimicale si minerale. Problema este ca la fel cum noi avem in stomacul nostru bacterii care proceseaza hrana ingerata - la fel si pamantul are bacteriile lui care isi fac treaba foarte bine daca nu sunt deranjate. Dupa o cura de antibiotice flora intestinala este data peste cap. Din fericire Dumnezeu a lasat atat in organism cat si in natura, remedii. In organismul uman solutia pentru o perturbare severa a florei microbiene (am aflat de curand de la un prieten) o reprezinta apendicele care stocheaza suficiente bacterii care sa refaca flora microbiana distrusa.
Cam ce sunt antibioticele pentru stomac sunt chimicalele pentru sol. De ce are solul nevoie in primul rand este o flora microbiana stabila, iar apoi daca ii vei da ceea ce ii trebuie de mancare (mulci) atunci totul va fi perfect si nu va mai fi nevoie de minerale si alte prostii.
 In sol exista un echilibru fragil care poate fi distrus de interventie exterioara. Am amintit deja o cauza - chimicalele.
O alta sursa de perturbare o reprezinta sapatul. Ce se intampla cand sapi ?
In sol sunt doua tipuri de bacterii: in primii 10-15 cm se gasesc bacterii aerobe, iar sub acest strat se gasesc bacerii anaerobe. Prin sapat (si mai rau prin arat) se aduc la suprafata bacteriile anaerobe care in prezenta aerului mor si se ingroapa bacteriile aerobe care la randul lor in absenta aerului mor. Asta inseamna o decimare a bacteriilor.
Asa ca anul acesta este primul an in care nu am mai sapat.
Dar sa revenim la tocatura de lemn ca de acolo am plecat:

Avantajul tocaturii este - ingrasamant la prima mana. In agricultura ecologica se foloseste in mod special ingrasaminte animale. Desi nu sunt impotriva lor, consider ca sunt ingrasaminte la mana a doua, ceva de genul diferentei dintre miere si zahar. De ce spun asta - cand animalul consuma hrana, absoarbe cel putin o treime din nutrienti.
Un alt avantaj pe care l-am observat in iarna aceasta este protectia termica pe care o ofera stratul de tocatura, care actioneaza asemenea unei paturi termice (in zona in care am pus tocatura, era plin de viata).
In acelasi timp vara actioneaza asemenea unui burete care atunci cand ploua absoarbe apa nelasand ca solul sa fie spalat oricat de torential ar ploua, iar atunci cand este seceta retine apa in sol astfel incat este nevoie de aproximativ 10 % din necesarul de apa de care ar fi fost nevoie anterior.
Un alt avataj il constitue faptul ca se reduce substantial lupta cu burienile.
Acuma sa revin la apendice - in iarna asta am realizat ca de fapt corespondentul pentru apeapendice, in gradina este gramada de compost.
Daca este suficient de mare acolo poti sa-ti adapostesti rezerva de bacterii pe care in primavara urmatoare le vei imprastia, impanzindu-ti gradina.
Dar despre aceasta intr-un articol viitor.
VA URMA

sâmbătă, 1 februarie 2014

Despre efectele televizorului asupra mintii copiilor


Cumplit mestesug de tampire umana - TEMBELIZORUL
 Tocmai am terminat de recitit cartea cu acelasi nume ca si titlul postarii - Efectele televizorului asupra mintii copiilor. Dupa ce o citesti... si analizezi iti dai seama ca multe din problemele actuale de-aici ni se trag. Pornind de la autism (deschid o paranteza - o prietena care studiaza domeniul a ajuns la concluzia ca exista o stransa legatura intre timpul petrecut a televizor de mama in timpul sarcinii si frecventa cazurilor de autism,inchis paranteza) - pana la catastrofa din invatamantul actual si delicventa.
Si cum incepe totul - simplu klic pe un buton care deschide cutia negra ... a Pandorei, cu toate relele si mai putin bunele :-) Cam in doua minute te prinde "flama" - iar dupa cele doua minute este din ce in ce mai greu sa-l inchizi.
 "Odata de televizorul este pornit, undele creierului se incetinesc pana cand undele alfa si teta devin preponderente" Mander, 1978. In timp ce undele beta - cele de maximum 30 de Hz sunt specifice starii de activitate mentala, undele alfa specifice privitului la televizor sunt de maximum 13 Hz, fapt care induce o stare de pasivitate, relaxare, chiar himnoza. Nu e intamplator ca cel mai bun pui de somn se trage in fata televizorului ... si uite-asa somnul ratiunii naste monstrii.
Intrebati pe cineva care s-a uitat mai multe ore la televizor sa va faca un rezumat al celor prezentate - de cele mai multe ori veti vedea ca nu e in stare sa faca un rezumat prea consistent, deoarece a fost in SBY - standby:-). Defapt cam asta e starea indusa de televizor - in afara spatiului, timpuui si fara orientare.

Acuma legat de copii - multi parinti se bucura de linistea aferita de aceasta stare, cat timp copii sunt lasati la murat ca niste legume in fata televizorului. Dar tot ei se intreaba apoi de ce sunt copii asa de agitati dupa.
Raspunsul este ca in timpul privitului desi copilul este in mare parte leguma, subconstientul acumueaza o stare de tensiune care apoi trebuie refulata. Deci nu cred deoc ca trebuie sa ne bucuram de linistea copiilor, din timpul privitui la televizor ... s-ar putea sa fie linistea dinaintea furtunii :-)

O alta anomalie neurologica in timpul privitului a televizoreste inhibarea activitatii stangi a creierului.
"Cercetarile lui Herbert Krugman au dovedit ca vizionarea TV amorteste emisfera stanga si lasa emisfera dreapta sa indeplineasca toate activitatiile cognitive". Problema este ca emisfera drepta trateaza datele primite in mod necritic, procesand datele ca intreg, determinand mai mult raspunsuri emotionale decat rationale si logice.
Si astfel aflam raspunsul si a intrebarea: cum sa prostesti poporul ? ...Cu Televizorul!
De aceea daca vrei sa judeci obiectiv stirile CITESTE, nu te lasa prostit de televizuni care oricum sunt aservite diverselor interese si forte.

Totusi cel mai grav atac care mi se pare mie, este cel indreptat asupra cortexuui prefrontal. Cortextul prefrontal este centrul executiv al creierului uman, centrul tuturor proceselor centrale superioare, al atentiei, al motivatiei al contolului comportamentului si emotiilor. El diferentiaza practic pe om de animal. Televizorul pur si simplu inhiba aceasta zona.

Daca voi avea timp voi mai scrie
...asa ca poate va mai urma :-)


miercuri, 22 ianuarie 2014

Prost sa fii excroci sa ai ... la conducere




Ştiu. Vă dor toate cele. Cîte sînt şi cîte aţi pierdut. Vă doare existenţa, dar vă doare şi în cot de subzistenţa vecinului mort de foame. Vă doare injustiţia, dar nu şi nedreptatea făcută celorlalţi. Vă doare mojicia generaţiilor tinere, de care vă plîngeţi scuturîndu-le în cap faţa de masă şi firimiturile de pe ea. Vă dor preţurile, dar nu şi cel plătit pentru indolenţa în masă. Vă doare, pentru că sînteţi români rămaşi acasă şi cred că durerea asta e meritată.

Toată viaţa mea m-am temut să nu fiu proastă. De frumos, omul e aşa cum l-a lăsat Dumnezeu. Sau cum se sluţeşte singur, injectîndu-şi cancer în mameloane şi zîmbete cabaline în buzele bleojdite. De bun, omul e tot după cum îl lasă Dumnezeu şi conştiinţa. Dar la intelect se poate lucra şi mereu mi-a fost frică să nu mi se spună „hai s-o iertăm, nu e proastă, e doar obosită.” Dar acum o declar cu toată convingerea: SÎNT O PROASTĂ!

Suflecată pîn’ la brîu/ Dă din gură fără frîu
Sînt de-a dreptul tembelă, pentru că încă mai cred că România îşi poate schimba traseul coborîtor spre iad, prin cuminţenie, valoare şi rigoare. Sunt o nătăraucă, pentru că am trecut degeaba de vîrsta la care fetele cîştigă bani în plus şi ani în minus din viață, exhibîndu-şi părţile pe care eu credeam (tot din prostie, desigur) că trebuie să le acoperi. Sunt o băbătie fără minte, care nu a învăţat nimic despre deşteptăciune. Tocmai din cauza neroziei mele, m-am surprins visînd la lucruri imposibile. M-am uimit pe mine însămi cu nostalgii pe care astăzi le trecem la capitolul „comunismului împuţit” şi al paseismului. Tînjesc, de pildă, după o polemică între Bojdeuca Victoria şi Bordeiul Cotroceni, cu privire la majorarea salariului minim şi a pensiilor. O polemică în care dilema să fie: cu cît le mărim, cu 100% sau cu 200%? Mă apucă pînă şi dorul de spitale... dezinfectate şi dotate, în care să existe medici şi asistente care să nu te scuipe între ochi, „mamaie, da’ ce, io fac injecţii pe o ciocolată şi trei buruieni?!” Am în fiecare zi cîte un alean subit şi cretin după (scuipaţi-vă în sîn, care mai aveţi!) emisiuni televizate din care să mai rămîi şi cu altceva decît cu ultimul tip de înjurături. E drept că, dacă vrei să vezi creativitatea unui popor, îi asculţi birjărismele, dar azi pînă şi cuplurile de rînd se păruiesc şi se ocărăsc de parcă ar fi Ponta şi Băse, ce bip bip bip!

Mai am un singur dor. De ducă...
Şi mai am eu doruri multe, mai mari şi mai mărunte. Mi-e dor de nişte miniştri care să nu rămînă unsuroşi la gură şi cu pete grase pe conştiinţă, care să nu se cîrnăţească la nişte butoaie cu tărie şi privatizări la plic. Mi-e dor de blocuri, dacă vă puteţi imagina. Nu pentru că vederea mea nu ar fi zilnic sufocată de betoane verticale, ci pentru că, de fiecare dată cînd trec pe lîngă măgăoaiele mahărilor, nu pot să nu mă gândesc că fiecărei vile de grangur îi corespund cîte cincisprezece familii de români aruncaţi în stradă de cîte o lege becisnică. Şi îmi vine să dau cu toate dorurile de pămînt cînd mă gîndesc la prioritatea educaţiei, care ar trebui să însemne altceva decît tonul afectat al unor ştiriste sau vedete neabecedate, altceva decît posturi ocupate cu pile și universitari mînjiți. Ori (ce nerozie!) cînd imi aduc aminte de săli de clasă în care pupitrele au fost noi acum treizeci de ani, iar materialul didactic este tot cel croit cu foarfeca şi cu pelicanolul de către dascălii prăfuiţi, rupţi în coate şi cu pingele scîlciate.

Viitorul suna bine. Acum scîrţîie.
Da, mi-e dor de o perioadă pe care nu am cunoscut-o, a Oamenilor cuviincioşi, care cunosc şi solidaritatea şi bunul-simţ, dar nu doar ca excepţie. Cineva îmi spune că a existat şi în spaţiul mioriţelor o asemenea perioadă, cea interbelică (deși, dacă citești Drăghicescu, Rădulescu-Motru sau Cantemir ș.a., constați că nu e nimic schimbat la noi, substanțial), dar eu sper să nu ne trebuiască războiul doar pentru atîta lucru. Mai sper, totuşi, la o Românie de care să nu îmi fie lehamite, care să nu mai colcăie de atâta cloacă şi prostituţie de toate soiurile. În care un jurnalist să poată scrie în voie despre dîrele mîzgoase pe care le lasă în urmă cîte un politician cu năravuri clisoase. O ţară în care şi conducătorul şi cel de mai jos să aibă demnitatea de a-şi recunoaşte mîrşăviile şi de a nu încerca să le bage sub preş cu măturoiul corupţiei. Îmi doresc un oraş în care edilii să nu îţi îndese pumnul în gură. Şi nici să nu îţi îngroape condeiul în fetidul sistem al iţelor politice şi al condiţionărilor economice parşive. Ajunsă în acest punct, îmi dau seama cît de penibilă sînt. Mai ales că ceea ce trebuia să fie un pamflet voios s-a transformat, pe nesimţite, într-o jelanie. Daţi-mi voie să mă tînguiesc. În fond, românul din mine are ce merită, ca o slugă hoaţă ce este...
Autor: Ecaterina Pavel

joi, 16 ianuarie 2014

Despre gazele de sist

Peste 70% din teritoriul României a fost concesionat pentru exploatarea resurselor naturale. O parte însemnată este dedicată gazelor de șist, concesionări făcute în mare taină. La fel se doreste să se înceapă şi exploatarea lor! Primii români au aflat datorită protestelor din Bulgaria. Imediat, lumea a început să vorbească. Oamenii au început să se informeze. Să protesteze. Cu miile, în toată țara. Acum ţara vuieşte despre gazele de şist!

De ce oare?

 Suprafetele concesionate de ANRM. Estul Moldovei, sudul Dobrogei si vestul tarii sunt concesionate pentru exploatarea gazelor de şist.

BLESTEMUL GAZELOR DE SIST

Metoda fracturării hidraulice de mare volum, in ciuda dezinformărilor frecvente practicate de autoritățile din România, cum că acest procedeu este utilizat ăn România de peste 60 de ani in forajul clasic de gaze, este o metoda extrem de nouă (introdusă in SUA de aproximativ 9 ani), după cum arată un raport al Agenției de Mediu din Statul New York. Aceasta trebuie diferențiată clar de fracturarea folosită de mulți ani pentru forajele de gaze convenționale, pentru stimularea zăcământului, executată pe putul vertical si folosind cantități de apă de 100 de ori mai mici fata de fracturarea hidraulică pe orizontală si fara atatia aditivi chimici. Fracturare hidraulică de mare volum  constă în efectuarea unui foraj vertical de mare adâncime până în stratul de sist, urmat de unul orizontal. Ulterior, pe putul orizontal, prin detonarea de exploziv, se realizeaza orificii în coloana sondei. După aceea, se injectează cantităţi uriaşe de apă, nisip şi aditivi chimici (0,5% din canitatea totalâ din lichidul de forare). Prin orificii, cantitățile uriase de lichid de foraj, introduse ân rocă la presiuni extrem de mari (1000 de bari si peste), ajung la roca din jur,  provocând lărgirea fisurilor preexistente ale acesteia si eliberând gazul. Ulterior, presiunea internă generataă astfel la nivelul rocii, împinge lichidul de foraj injectat la suprafaţă, împreună cu gazul eliberat. Până aici, pare un proces industrial ca oricare altul. Dar…fără foc, nu iese fum.

IMPACTUL ASUPRA MEDIULUI SI SANATATII

După cum se poate intui pănă la acest punct, extracţia GDS produce efecte devastatoare si iremediabile asupra solului, apei şi aerului, cu impact direct asupra oamenilor, animalelor si vegetatiei (a vietii, in general)

Apa potabilă și ape subterane contaminate Poluarea aerului
Aproximativ 20.000 mc de apa cu substanțe chimice  toxice sunt folosite la o fază de fracturare. Jumătate din  apa contaminată rămâne în subteran și migrează spre  pânza freatica. Din cauza tehnologiei se produc și  scurgeri directe în pânza freatică încă de la prima  utilizare, din faza de explorare. Aproximativ 7% din cantitatea de metan se pierde în atmosferă, poluând aerul. Gazul nu iese singur ci împreună cu alte chimicale toxice volatile sau sub formă de pulberi.


Soluri toxice și radioactive. Cancer și boli incurabile pentru oameni
Substanțele toxice, radioactive și metalele grele, antrenate de fluidul de fracturare vor contamina solul, fie prin scurgeri din bazinele de decantare fie prin depozitarea acestora in subsol, in puturi dezafectate. Ca urmare solurile se vor eroda accentuat. Consumul apei din zona de exploatare, dar și aerul, au  dus la intoxicarea cu substanțe cancerigene și
mutagene, producând afecțiuni dintre cele mai severe și  greu de tratat, dacă nu chiar fatale.

Distrugerea florei și a faunei Infrastructură distrusă și poluare fonică
Agricultura și creșterea animalelor si a albinelor vor fi afectate prin distrugerea surselor de apă și hrană. Flora și fauna dispar, iar locul se va deșertifica. Aproximativ 1000 de camioane de mare tonaj vor
tranzita zona de explorare și exploatare și vor distruge  prin greutate și vibraţii casele și infrastructura și vor  polua aerul.

Cutremure și alunecări de teren Scoaterea din circuitul agricol a unor suprafete uriase, extrem de fertile
Exploziile asociate fracturarii și injectarea sub presiune  a fluidului au produs cutremure în SUA, Marea Britanie (care a si impus un moratoriu din acest motiv)  și Italia. România este tara din Europa cu cea mai mare activitate seismica, perimetrele din Dobrogea si Banat fiind suprapuse unor zone cu un mare potential seismic. Mai mult, fracturarea hidraulică ar putea reactiva falia Shabla-Snagov, care ar putea efecte devastoatoare, existand pericolul producerii de tsunami in Marea Neagră. Fracturarea  hidraulică agravează efectul seismelor care devin mai  numeroase si mai ample și poate duce, în timp, la alunecări de teren. Ca urmare a spațiului ocupat de exploatarea de gaz de șist, atât la suprafața, cât mai ales în subteran, coroborat cu reducerea drastică a disponibilului de apa necesară agriculturii, legumiculturii și creșterii animalelor, din circuitul agricol vor fi scoase sute de mii de hectare. Disparitia albinelor datorită substantelor toxice emanate in atmosferă. Anularea posibilității practicării agriculturii ecologice, România deținând 1 loc  in UE ca si potential pentru agricultura ecologică! Toate aceste lucruri vor fi iremediabil pierdute.
Trebuie remarcate dezastrele ecologice și cu efecte grave asupra sănătății locuitorilor din zonă, care au survenit în urma exploatărilor gazelor de șist cu metoda fracturarii hidraulice în Ecuador, Brazilia, Nigeria și Kazahstan și putem concluziona ca extragerea gazelor de șist contravine conceptului de dezvoltare durabilă. Totodată Companiilor nu li s-a cerut să constituie un fond de garanții de mediu.

SURSA- http://stopfracturare.ro/despre-fracturare-2/