Cu vreo doi ani in urma am ajuns in Geneva, orasul lui Calvin si a altor cativa oameni de calibru, care au lasat ceva benefic in urma lor. Printre locurile pe care le-am vizitat se afla si unul care are legatura cu ce voi scrie in continuare.
Desi stiam istoria lui Henry Dunant, modul in care a povestit-o aseara, profesorul Lucian Cristescu, m-a entuziasmat atat de mult incat nu am putut sa ma abtin sa nu o impartasesc si pe glob (blog:-)
Personajul despre care am amintit s-a nascut in Geneva in 1829, intr-o familie destul de bine asezata. Dedicarea neobosita a parintilor pentru orfani si amarati a adancit sensibilitatea baiatului.
La optsprezece ani, Dunant a devenit membru al Societatii Caritabile. Fiind plin de initiativa a infiintat "Societatea de marti" un cerc de tineret care se strangea pentru studiul Bibliei si binefaceri la azil, orfelinat, puscarie ... Dar preocuparile caritabile i-au furat timpul pentru scoala, fapt pentru care Dunant a fost exmatriculat.
Tatal sau s-a oferit sa-l ajute, si datorita spiritului sau si a inteligentei a ajuns negustor, bancher si a infiintat mai multe companii ... (chiar pana in indepartata Algerie).
Pentru a-si clarifica niste situatii juridice (referitoare la Algeria - care atunci era sub francezi), Dunant a trebuit sa mearga in audienta la Napoleon al III-lea, care era in plin razboi cu Austria, pe frontul de la Solferino.
Providenta a facut sa ajunga acolo exact pe 24 iunie 1859, ziua macelului.
Pe campul de lupta zaceau 38.000 de morti si raniti. Atmosfera de iad l-a socat pe Dunant. In cateva ore a luat initiativa si a organizat populatia civila din oras. Pentru ca nu aveau nimic, Dunant a cumparat tot: de la consumabile sanitare, pana la corturi-spital. Zi si noapte a indemnat pe cetateni sa-i trateze pe raniti fara deosebire: Tutti fratelli !
Ajuns acasa, Dunant a dat glas poverii sufletesti in cartea Amintiri de la Solferino, pe care a distribuit-o personalitatilor Europei. Cartea a cazut si in mana unui jurist de la Societatea Caritabila din Geneva, care a prins ideea si l-a ajutat sa infiinteze societatea visata. Astfel pe 17 februarie 1863, s-a nascut Comitetul International al Crucii Rosii (adica insangerata), care, chiar in acelasi an avea sa coopteze 12 state membre.
Implicarea sa totala in cauza umanitara, i-a atras falimentul. Cu datorii la banci, Dunant a fost condamnat de Tribunalul din Geneva pentru "afaceri oneroase".
Denigrat inaintea societatii si chiar exclus din Comitetul Crucii Rosii, Dunant paraseste Geneva pentru totdeauna. Va ramane vesnic calator, urmarit de creditori si sustinut doar de cativa prieteni. In cele din urma se va refugia intr-un azil.
Rareori razbuna providenta atat de prompt nedreptatile. Prietenii sai au continuat sa-i popularizeze ideile si numele ... iar treptat, cu trecerea anilor Dunant a recapatat respectul lumii.
In 1901, un comitet norvegian proaspat infiintat a ajuns sa ia in discutie personalitatea care a contribuit cel mai mult la cauza pacii. Dupa multe tatonari, majoritatea l-a votat pe batranul de saptezeci si trei de ani.
Astfel Henry Dunant a devenit detinatorul primului Premiu Nobel pentru Pace din istorie.
Dunant nu a folosit in scop personal niciun cent din cei 104.000 de franci elvetieni. I-a destinat caritatii, iar el a ramas mai departe la azil. A murit cu intrebarea: "Incotro se indreapta omenirea ?".
__________________________________________
informatii preluate din prelegerea domnului profesor Lucian Cristescu "Incepe sa traiesti"
cei care vor sa vizioneze aceste emisiuni o pot face aici online, inregistrare.
O prelegere foarte buna pentru cei interesati de subiectul sanatatii Taramul longevivilor
merita vizionata
Speranta de viata ar creste imens, daca verdeturile ar avea miros de carnati
:-))) (Doug Larson)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu