" Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face slobozi " Evanghelia Sfântului Ioan VIII:32

duminică, 5 martie 2017

Cum poate un om sa schimbe destinele unei tari oferindu-i hrana



        Ne aflam in luna august a anului 1578, in plin razboi religios. De vre-o 30 de ani, si mai ales de la dangatul clopotului in noaptea Sf. Bartolomeu, Franta este sfasiata de lupte crude. Doua tabere inversunate, care fac apel la armate straine, duc fara incetare lupte, la ororile carora se adauga, asa cum se intampla intotdeauna in vremuri de dezordine, jafuri, tilharii la drumul mare, represalii odioase, carora le cad victime fapturi nevinovate. Nefericitul taran care cu atatea griji pe cap, ara seamana, punandu-si toata speranta in putinul grau pentru familie, putin furaj pentru vite, isi vede recolta calcata in picioare sau incendiata de razboinici, iar vitele, furate de indivizi suspecti. Soldatii prost platiti si prost hraniti se instaleaza in casa lui, ii cer bani in schimbul vietii si il matrateaza. Si toate acestea dureaza de atatea ani, incat disperearea il aduce in pragul nebuniei. Renunta sa mai semene, se refugiaza in cetatile fortificate sau se ascunde in grote. Din uneltele lui pasnice isi face arme. Campurile Frantei sunt intr-o stare de oribil abandon si, dintr-o data cei mai intelepti simt cum li se strange inima si cum ii cuprinde groaza: "Ce va manca poporul acesta maine?"
       Olivier face parte dintre inteleptii acestia.
Pacea a domnit mult timp in Villeneuve - unde si-a ajutat mama sa mentina o afacere redutabila cu postavuri, pentru ca unii dintre concetatenii lui, inteligenti si corecti ca si el, s-au inteles sa fac cele doua tabere sa coabiteze in toleranta si pace. Din nefericire linistea nu tinu la nesfarsit. Urma intriga iar apoi represalii de ambele parti. Olivier, nefiind omul care sa stea deoparte, indiferent, a luat si el parte la aceste lupte. Trebuie sa-i iertam aceasta abatere, datorita inflacararii tineretii sale, pentru ca el a fost unul dintre primii care si-au revenit in fire si care au fost dornici sa se inteleaga cu fratii lor dusmani pentru a obtine macar o incetare a ostilitatilor pe perioada aratului.
Trebuie ca oamenii sa manance !
Oliver se gandeste la Pradel, tinutul sau mult iubit, dupa care tanjea inca de cand era copil si in posesia caruia intrase de la varsta de 19 ani.
...Bagajul este gata arimat pe o sareta pe care se catara doua fetite foarte dragute cu bonetele lor de panza alba si rochiile lor lungi: Bonne, care are deja patru ani, si Ysabeau, in varsta de doi ani si patru luni.
Sotia lui, viteaza lui Marguerite, il incurajeaza cu o privire blanda; Gedeon si Daniel, cei doi fii mai mari, se arata foarte entuziasmati de avntura.
          Casa in care se instaleaza nu este acea constructie alba din pietre moi care domneste astazi peste tot prin Pradel. Este o casa tare inconjurata de un sant. Zidurile ei extraordinar de groase sunt din bazalt, o piatra vulcanica grea, neagra, feruginoasa. Olivier simte teama ghemuita in fiecare colt al acestei locuinte solide, dar aflate atat de departe de orice ajutor. Pentru a-si incuraja oamenii, da pe fata un calm imens si scoate in evidenta armele pe care le-a adus. Insa cand iese sa viziteze domeniul, lasand-o pe Marguerite cu grijile casei si pe copii adormiti, angoasa il cuprinde si pe el. Santul care proteja conacul este secat si aproape plin cu pamant. Va trebui sapat si cat mai curand umplut cu apa pentru a le da un pic de incredere celor pe care frica ii paralizeaza. Insa in plina luna august, unde se gaseste apa?
Ceea ce il mahneste este starea mizerabila in care se gaseste acest pamant abandonat, care pare sa ii aduca reprosuri. Timpul pentru arat si semanat il preseaza. Dar ce ? Fermierul sau, Chambos, tocmai ii marturiseste ca in lipsa exasperata in care se afla, nu au pastrat din recolta slaba de anul trecut nici un bob de samanta. In staulele intinse, care altadata misunau de viata, nu se mai afla decat o singura pereche de boi, cate-va oi slabe si o capra. La cele 100 de hectare care au nevoie de ingrasamant, nu exista decat daoua sau trei carute de balegar!
Bietul Pradel, cu cata ardoare visa el la ce va realiza pe terenurile lui. Olivier are acuma 40 de ani. Si-a implinit visul insa in ce conditii.
       Noaptea se lasa, insa Olivier cu capul plecat, merge intruna. Silueta lui scunda si bruna se pierde in intinderea campului. Ce calm linistitor la sfarsitul zilei! Obisnuia sa nu vada decat prea putin din cerul noptii inte casele inalte din orasul sau stramt, isi da seama dintr-odata de bogatia infinita la care are acces acum.Tot cerul se desfasoara, din ce in ce mai instelat, deasupra capului sau, ca un splendid amfiteatru rasturnat,ale carui margini se sprijina amplul teatru de coline intunecate. Iar sub picioare, pamantul sau, de care toti au nevoie. Va pune la bataie totul pentru a-l convinge si pentru a-i ideplini toate dorintele. Insa trebuie sa-i raspunda, sa devina un granar, o oaza - si mai tarziu cine stie, sursa unei bogatii foarte misterioase invidiate chiar de regi.
Olivier surade strengar in barba. Ce imaginatie vie are! De la acest desert trist atatea sperante. Si totusi, tocmai a simtit impunsatura unui imbold care nu se va atenua, poate, niciodata ...

Cate-va zile mai tarziu, dupa ce a impartit cu grija treaba in gospodarie si porneste plin de incredere pe munte. Din aceasta calatorie periculoasa aduce o veste cu adevarat imbucuratoare. In schimbul a trei oi, a facut rost de samanata. Prima victorie a incapatanarii sale.
Razboiul cantinua. Frantei ii este foame de zeci de ani. Olivier si familia sa trudesc din greu. In interiorul gospodariei, ca si in interiorul ei, saracia a atins cote extreme. In plus, locuitorii conaculuise afla sub amenintarea jafului sau a atacurilor inopinate. Si cu toate astea, totusi au semanat!.
Cand vine iarna, Olivier se apuca sa scrie. Este una dintre maniile lui - sa noteze totul: calculele lui si munca indeplinita in fiecare zi. Scrie cum munceste cu entuziasm, veselie si sinceritate. Isi consemneza observatiile. Isi imagineaza experiente noi pe care sa le incerce: cum sa modifice o unealta, cum sa fabrice o alta dupa un model vazut deja sau, pur si simplu, imaginat de el. Olivier are inzestrarea aceasta: de a simti intens nevoile pamantului sau, ale fiecarui tip de sol sau de planta. Se gandeste mult la ele, si apoi insira pe hartie scheme, planuri, proiecte. Veche obisnuinta de intelectual. Imediat ce va avea posibilitatea, va fabrica pluguri care sa desfunde in profunzime solul, grape noi, tavaluguri. Semintele si balegarul se vor lipi mult mai bine de pamant, in loc sa fie duse la vale de ploi. La punctul la care se afla acum pierderea oricarei graunte este foarte importanta.
In fond, agricultura in epoca aceea era foarte rudimentara. Din Antichitate pana atunci, nu se realizase vre-un progres. De asemenea, randamentul pamantului era extrem de mic, mai ales la solurile neproductive, cum sunt majoritatea solurilor lui Olivier. Totusi cand vine vara, observa ca parcelele ingrijite in mod special sunt mai rodnice decat de obicei.
Inca o iarna, plina de angoasa ca un cosmar. Marguerite isi concediaza servitoarea: o gura in minus la masa (ea care nu-si mai vede capul de treburi!) Adesea, pe ascuns, stapanii rup de la ei ca sa le poata da copiilor si servitorilor o portie mai putin sgarcita. Mintea lui Olivier este coplesita de aceasta obsesie: trebuie sa faca cumva sa puna capat foamei! Trebuie ca oamenii sa manance! Trebuie 
ca pamantul sa rodeasca!
Multe probleme - in aparenta de nerezolvat - il agita si nu-i dau pace.
Mai intai, problema apei. Ar trebui sa aiba apa peste tot, pentru ca, timp de trei luni Pradelul dar si imprejurimile lui, se transforma in desert. Izvorul marelui Pre, este insuficient!
Facand o intelegere amiabila cu vecinul sau, seniorul Mirabelului, Olivier va construi pe o lungime de aproximativ 1000 de metrii un magnific canal de aductie, sapat in sol, pardosit cu dale, care va merge mai intai de-a lungul rapei, apoi sosit la limita proprietatiilor va face o cotitura brusca spre casa. Acolo se va impartii in mai multe canalizari care care alimenteaza adapatoarele, helesteul ratelor, gardina si pasunile.
La inceputul lucrarilor cate ironii va trebui sa suporte novicele nostru antreperenor! Insa apoi cata uimire!
Alta dificultate: solul de pe anumite terenuri nu lasa sa se scurga apele de ploaie, care stganeaza si fac sa putrezeasca semintele. Si aici Olivier va inova intr-o maniera foarte fericita. Un sistem de fose sau drenuri, avand in ansamblu forma unor gheare de gaina, va colecta apa la suprafta pentru a o trimite in rau. Insa suntem abia in anul 1559. Toate aceste proiecte nu exista decat in stadiul de schita, pe hartie. Sunt totusi de ajuns pentru a-l incuraja pe Olivier, pentru a face ca zilele mohorate sa curga mai rapid. Nevoile sunt atat de mari incat Olivier trebuie sa se imprumute in baza acestui seceris atat de indepartat. Cumpara doua setiere (aprox 300 de litrii)  de castane, promitand in schimb doua setiere de grau pe viitor. Hainele se uzeaza si nu le poate inlocui. Marguerita trebuie sa faca fata unor dificultati nemaiauzite. La toate acestea se mai adauga si iarna, care urmeaza dupa ciuma. La conac viata continua sa dainuie. Daca din punct de vedere material, oamenii vegeteaza, ... inima si spiritul sunt mai vii ca niciodata.
VA URMA

luni, 29 august 2016

Green Challenge Romania

 Am satisfactia de a promova o initiativa care vine din partea surioarei mele mai mici, de a lua atitudine si a contracara efectele despaduririlor prin plantarea de copaci.
Puteti gasi mai multe informatii pe pagina Green Challenge Romania - pagina de facebook
Cine doreste sa se implice poate sa repete gestul si sa provoace la randul lui pe cunoscutii si apropiatii lui.

Daca nu aveti idee de unde sa plantati copaci va ofer spatiu de plantare :-)